Faqs 2

Intrebari frecvente

Auditul - Scurt istoric

Conceptul de audit a fost pentru prima data cunoscut la inceputurile secolului al XVIII-lea, necunoscandu-se data si locul unde a fost intalnit in practica prima data.

Printre primele scopuri ce le deservea conceptul de audit era utilizat in pedepsirea hotilor pentru fraude si inselatorii si pentru prevenirea unor astfel de fapte cu scopul clar de a proteja patrimoniul.

Oamenii desemnati pentru desfasurarea activitatii de audit, in acea perioada erau mai mult din randul preotilor, unul din criteriile de selectie fiind reprezentat de calitatile morale ale acestora.
Pe la jumatatea secolului al XIX –lea au aparut schimbari in randul ordonatorilor de audit in sensul ca tribunalele jurisdictionale, statele si actionarii au inceput sa i-a locul vechilor clase sociale, iar auditorii erau considerati ca fiind din categoria celor mai distinsi contabili. Auditul si-a extins din ce in ce mai mult influenta asupra reprimarii fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau, precum si a cautarii neincetate a solutiilor de prevenire a influentelor ce conduceau la deteriorarea integritatii patrimoniului.
La inceputul secolului XX, auditul era realizat de profesionisti specializati in audit alaturi de contabili, lucrarile lor fiind comandate de stat si de actionari.

 Intre 1940 si 1970 , odata cu dezvoltarea comertului international, apar multe schimburi de bunuri si servicii intre state, astfel ca ordonatorii de audit isi largesc sfera de influenta si in randul bancilor,  patronatului si a institutiilor financiare, datorita pietelor de capital aflate intr-o continua transformare in aceeasi perioada aparand si conceptul de “sinceritate si regularitate a activitatilor financiare” ca si concept evoluat in lumea auditului .  Intre 1970 si 1990, auditul se directioneaza catre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii si reguli de evaluare ) si a normelor de audit.

In ziua de azi auditorii sunt specialisti cu un grad inalt de pregatire teoretica si practica, ei avand titlul de experti, avand ca obiectiv principal analize si expertize, care apar in urma contractelor primite de la terti, acestia cercetand situatiile financiare.
In tara noastra profesia de auditor a fost limitata pana la nivelul unui simplu functionar ce utiliza cele mai simple operatii matematice in timpul perioadei comuniste acest lucru anulandu-se in 1994 dupa 55 de ani de influente comuniste, si profesia de auditor este repusa in drepturile sale.

Ce este Auditul Intern?

Este o forma de audit financiar si se refera la evaluarea unor elemente ale managementului de risc, evaluarea organizatorica interna, evaluarea mecanismelor procedurale din conducerea unei organizatii sau societati.

Cine practica?

Este practicat tot de auditorii financiari cu autorizare CAFR si cu respectarea IAS SI IFRS, dar cu specificarea ca se aplica numai acelor companii, organizatii sau regii, care sunt obligate prin lege sa efectueze un audit financiar anual.

De regula se respecta anumite norme specifice de organizare a acestei activitati iar organizatia este obligate sa le respecte.

 

Ce este contabilitatea in partida simpla?

Este o forma simplificata de contabilitate, care se rasfrange strict la cateva operatiuni contabile de baza in legatura stricta cu activitatea economica desfasurata de intreprinzator.

Cine practica?

Poate fi practicata de contabili cu studii medii, contabili cu studii superioare, sau alta persoana deobicei administratorul cu conditia sa aibe liceul terminat.
Recomandarea noastra este sa apelati la servicii profesioniste intr-u-cat, s-ar putea sa va ajunga mult mai ieftin la o firma de contabilitate.

La ce este necesara?

Contabilitatea in partida simpla este utilizata in special la firmele foarte mici. Este utilizata de societatile cu un numar mic de angajati (P.F.A.,I.I., I.S., P.F.

Ce este contabilitatea bugetara?

Reprezinta acea ramura a contabilitatii care se ocupa cu situatiile exercitiului bugetar, dupa cum zice si numele.
Face parte din contabilitatea financiara, avand reguli similare, dar este bazata pe alte legi aplicabile .
Se mai numeste si contabilitate publica.

Cine practica?

In cele mai multe cazuri este practicata de profesionisti in contabilitate, economisti din sistemul public, de cele mai multe ori cu studii superioare, dar  mai sunt si exceptii din trecut.
In unele tari exista situatii in care contabilitatea bugetara poate fi externalizata unor firme private pe baza unor contracte.

La ce este necesara?

Se utilizeaza in institutii publice (bugetare), administratie publica centrala, administratie publica locala.

Ce este Auditul Financiar

Auditul financiar este reflectat de examinarea mai multor informatii cu caracter financiar intr-un stil profesionist si exprimarea unei opinii in baza examinarilor cu aplicarea directa a unor anumite standarde de audit denumite generic IAS, IFRS (International Audit Standard) (International Financial Reporting Standard).

Cine practica?

Este practicat de profesionistii contabili experti care detin deasemenea si titlul de auditor financiar obtinut de la CAFR( Camera Auditorilor Financiari din Romania), pot fi persoane fizice sau juridice si respecta conditiile OUG nr. 75/1999.
Auditorul financiar poate presta urmatoarele servicii economic-financiare conform legii:
Audit intern, financiar, consultanta contabila si fiscala, expertize contabile, evaluari, management financiar contabil, pregatire de specialitate in domenii conexe, reorganizari si lichidari societati.

Cand am nevoie de un auditor?

Este nevoie de serviciile unui auditor financiar atunci cand este reflectata obligativitatea prin lege, spre exemplu sunt obligate sa efectueze audit financiar societatile, organizatiile sau regiile care indeplinesc cel putin doua din urmatoarele conditii:

Au active totale de peste 3.650.000 euro

Au C.A.net de peste 7.300.000 euro<

Au un nr mediu de salariati mai mic de 50

Ce este contabilitatea de gestiune?

Este ramura contabilitatii financiare care se ocupa cu evidenta productiei, stocurilor si cheltuielilor in principal. Mai este denumita si contabilitatea cheltuielilor si utilizeaza clasa de conturi 9.

Cine practica?

In cele mai multe cazuri este practicata de profesionisti in contabilitate, economisti, de cele mai multe ori cu studii superioare, dar pot fi la fel de bine si cu studii medii.
Necesita foarte multa atentie pentru ca in timpul evaluarilor de patrimoniu si a inventarelor pot aparea si erori care nu mereu sunt usor de observat.

La ce este necesara?

Este necesara pentru a evidentia cheltuielile, dar si productia, este utilizata in regim inchis in interiorul societatii. Are rolul de a evidentia cu exactitate stocurile, cheltuielile si miscarile de lichiditati si marfuri in interiorul societatii. 

Ati gasit raspunsul?

Contactati-ne:

Suntem nerabdatori sa intram in legatura cu dumneavoastra. Echipa va sta la dispozitie!

Mai multe despre serviciile Lexexpert

Descopera lista noastra de servicii in domeniul Economic si legislativ.

Sa facem cunostinta.

Descopera cine suntem si cu ce ne mandrim. Ne vei cunoaste asa cum suntem. Profesionisti!